Această întrebare apare frecvent, atât în cabinetele de psihoterapie, cât și în medii online. Mai mult, apare și o întrebare mai profundă, și anume: „De ce continui să intru în relații cu același tip de bărbat/femeie, când știu din experiență că nu o să fie bine și că o să sufăr?”
Dacă suntem puțini atenți, observăm că există anumite tipare în alegerile noastre, mai ales când vine vorba despre partenerul de cuplu. Nu ne „îndrăgostim” de oricine; alegem să ne îndreptăm către anumiți parteneri, care prezintă anumite tipare și caracteristici.
Viitorul se construiește pe baza trecutului nostru care se repetă. Un viitor diferit apare din intenția de a schimba ceva în noi, de a evolua și a ne transforma astfel încât să ne vindecăm, să facem alegeri conștiente și să ieșim din tiparele trecutului. Scopul repetiției este de a crea un viitor mai bun, prin repararea fisurilor din copilărie și prin îndeplinirea nevoilor relaționale. Însă, pentru asta, este necesar să fim prezenți și conștienți într-o relație cu o persoană care este o imitație rezonabilă a îngrijitorilor noștri.
Ideea conform căreia ne alegem partenerii după caracteristicile îngrijitorilor primari și după modul în care a fost trăită relația cu aceștia nu este nouă, dar a căpătat contur mai clar în ultimii ani.
Prin urmare, ne simțim atrași de persoane care manifestă (conștient și inconștient) calitățile și caracteristicile (pozitive: vesel(ă), descurcăreț(ă), cald(ă) etc și negative: agresiv(ă), negativist(ă), supunere etc), îngrijitorilor primari și care poartă în ei urme ale acelorași suferințe ca și noi. Alegem ceva similar și cunoscut cu ceea ce am trăit, pentru că astfel s-a format filtrul nostru perceptiv, și nu vedem/ recunoaștem altceva. Nu putem percepe ceea ce nu ne este familiar.
Pe lângă faptul că partenerul prezintă calitățile pozitive și negative ale îngrijitorilor noștri, el mai are ceva în comun cu noi: a fost rănit în aceeași etapă de dezvoltare. Adică are aceleași nevoi neîndeplinite (de exemplu: afecțiune, validare, siguranță), însă a dezvoltat mecanisme de apărare diferite și complementare (evitant vs. anxios, distant vs. fuzional, rigid vs. difuz, competitiv vs. manipulator).
De exemplu, două persoane care au suferit în prima etapă de dezvoltare (atașament: conectare cu afecțiune și căldură, de disponibilitate din partea părinților, de acordare empatică) și nu au primit îngrijirea de care ei aveau nevoie, în modul în care aveau nevoie, dezvoltă aceeași rană. Însă pot dezvolta mecanisme de apărare diferite cu scopul de a se proteja de suferințele viitoare. Unii se vor orienta inconștient către o apărare evitantă, iar alții către o apărare anxios-dependentă. Ambii au aceeași rană, aceea că nu au primit afecțiunea și iubirea în modul în care au avut nevoie, dar au apărări diferite și complementare.
În cuplu, vom găsi persoane care manifestă apărări diferite și complementare, ceea ce permite o reglare în cadrul relației de cuplu. Ei pot trece de la cei doi poli (evitant – care fuge de relație și anxios/dependent – se agață excesiv de partener) către mijloc, către un echilibru. În cadrul relație, ei se pot vindeca, chiar dacă la bază resimt aceeași teamă, anume că relația este periculoasă. Chiar dacă mecanismele sunt opuse, nivelul de maturizare este similar.
Primii 7 ani: etape de dezvoltare, nevoi ce necesită îndeplinite și apărări dobândite dacă aceste nevoi nu sunt îndeplinite.
| Vârstă | Stadiul de dezvoltare | Nevoile copilului | Mecanisme de apărare |
| Naștere – 18 luni | Atașament-conectare | Conectare cu afecțiune și căldură, de disponibilitate din partea îngrijitorilor, siguranță, acordare empatică din partea îngrijitorilor | Evitant Anxios |
| 18 – 36 luni | Explorare | Permiterea diferențierii/explorării în siguranță, limite protectoare, permiterea reîntoarcerii după separare | Distant Fuzional |
| 3 – 4 ani | Identitate | Oglindire, constanță, validare, acceptare. | Rigid Difuz |
| 4 – 7 ani | Competență | Oglindire, instruire, validare, laudă, susținere, limite clare | Competitiv Manipulator |
Pe lângă caracteristicile și calitățile îngrijitorilor noștri (mai ales din primii 7 ani de viață), partenerul nostru mai posedă și „părțile noastre pierdute”. Aceste părți pierdute reprezintă totalitatea aspectelor, calităților sau atributelor pe care nu am avut permisiunea să le manifestăm și pe care am fost nevoiți să le reprimăm sau să le blocăm. Din dorința de a aparține familiei și de a corespunde așteptărilor, am renunțat la ceea ce părinții noștri nu considerau valoros sau benefic („Nu mai fii atât de emoțională”, „Cu baletul vei muri de foame”, „Fii fată cuminte, nu te mai îmbrăca așa”, „Este o rușine să îți arăți picioarele”, „Este o rușine să vorbești fără să fii întrebat”, „Un bărbat adevărat nu plânge” etc).
În funcție de mediul în care am crescut, am renunțat să ne exprimăm liber, să fim creativi și curioși sau să avem curajul de a arăta cine suntem sau ceea ce vrem să fim. Ne-am ascuns anumite părți din noi, am neglijat talente și am renunțat la vise sau cariere.
În cadrul unei viitoare relații, ne vom îndrepta către o persoană care manifestă aceste părți pe care noi le-am reprimat, deoarece ne vor atrage și le vom aprecia. Vom dori și noi să le avem și vom crede că le putem obține fiind alături de acea persoană. Ceea ce este dominant la un partener este suprimat, restricționat sau pasiv la celălalt. De exemplu, dacă unul este mai emoțional și mai conectat cu emoțiile și senzațiile sale, partenerul său va fi mai rațional și orientat cognitiv.
La începutul relației, în etapa de „Îndrăgostire romanistică”, avem acel sentiment de familiaritate, de parcă l-am cunoaște pe celălalt de-o viață. Simțim că putem trece peste orice împreună și că nimic din ceea ce face celălalt nu pare greșit sau nepotrivit. În această etapă recunoaștem în partener calitățile pozitive ale îngrijitorilor noștri, ceea ce ne-a plăcut cel mai mult la aceștia. Tot în această etapă, un cocktail de substanțe biochimice, precum feromoni, endorfine, dopamină și adrenalină se eliberează, este eliberat, amplificând starea de „îndrăgosteală”.
Însă, atunci când trecem, în mod natural în următoarea etapă a relației, numită „Lupta pentru putere”, și cocktailul de substanțe biochimice se reduce semnificativ, începem să observăm și minusurile partenerului nostru. Acum, lucrurile care ne plăceau inițial, cum ar fi determinarea sau capacitatea s-a de a fi rațional, încep să ne deranjeze, și ne angajăm în lupta de a-l schimba. Tot în această etapă realizăm și că golurile noastre (părțile pierdute) nu pot fi completate sau aduse la viață de către partener. Aceasta este etapa în care apar conflictele, și este etapa cu mare potențial de dezvoltare pentru noi și pentru relație.
În concluzie, alegem partenerul de cuplu în funcție de bagajul personal format în trecutul nostru: de experiențele avute cu îngrijitorii noștri, de rănile adânci din copilărie, de mecanismele de apărare pe care le-am dezvoltat, și de caracteristicile îngrijitorilor precum și de calitățile, talentele sau trăsăturile la care am fost nevoiți să renunțăm. Ceea ce poate aduce o relație de cuplu sănătoasă este vindecare și evoluție pentru ambii parteneri, însă pentru asta este necesară multă conștientizare și un proces de transformare.