Ședințele de Dezvoltare personală au rolul de a îmbunătății calitatea vieții persoanei. Ajută la descoperirea și dezvoltare resurselor personalele, atât exterioare cât și interioare persoanei, descoperirea și dezvoltare talentelor și abilităților personale, contribuind la realizarea aspirațiilor și viselor personale, însă fără a intra în profunzime precum psihoterapia.
În funcție de tipul și scopul ședințelor, beneficiile pot varia, dar în general, ele pot ajuta la:
- Auto-cunoaștere: Înțelegerea propriilor forțe și slăbiciuni, dorințe și frici.
- Îmbunătățirea abilităților de comunicare: Capacitatea de a vorbi și a asculta eficient este crucială în toate aspectele vieții.
- Managementul timpului: Învățarea să prioritizezi și să îți gestionezi timpul mai eficient.
- Creșterea încrederii: Dezvoltarea unui sentiment de competență și auto-evaluare pozitivă.
- Gestionarea stresului: Învățarea tehnicilor de relaxare și de gestionare a stresului poate avea beneficii pentru sănătatea fizică și mentală.
- Stabilirea și atingerea obiectivelor: Învățarea să stabilești obiective realiste și să dezvolți un plan de acțiune pentru a le atinge.
- Îmbunătățirea relațiilor: Dezvoltarea empatiei, ascultarea activă și abilitățile de rezolvare a conflictelor pot îmbunătăți relațiile cu ceilalți.
- Flexibilitate cognitivă: Abilitatea de a vedea problemele din mai multe puncte de vedere și de a găsi soluții creative.
- Auto-disciplină: Dezvoltarea autodisciplinei este utilă în menținerea unui comportament productiv și realizarea obiectivelor pe termen lung.
- Fericire și împlinire: Înțelegerea ce îți aduce fericire și cum să încorporezi aceste elemente în viața ta pe termen lung.
Ședințele pot varia de la consiliere individuală la cele de grup. Abordarea depinde de necesitățile și preferințele individului.
Acest tip de întâlniri sunt benefice atât adulților cât și adolescenților pentru că grupurile oferă un mediu sigur și structurat care le permite participanților să aibă interacțiuni sociale pozitive, de susținere, înțelegere și validare cu oameni care se confruntă și ei cu dificultăți. În cadrul grupului membrii vor înțelege că nu sunt singuri cu problemele lor, vor descoperi cum este sa fii susținut și vor experimenta puterea lui ÎMPREUNĂ!
Se poate participa la Grup Tematic Omogen, adică grup format pe aceeași problematică, participanții manifestând aceleași nevoi sau probleme (Ex. Adulți – Dezvoltarea de relații sănătoase și ieșirea din relații toxice, Adolescenți – Creșterea Stimei de sine și depășirea anxietății sociale) sau Grup Neomogen, participanții prezentând nevoi și dificultăți în general, pe diferite teme.
Dacă și tu îți dorești să faci parte dintr-un grup de dezvoltare personală, scrie-mi pentru a-mi prezenta nevoia (problema) ta!
Este recomandată persoanelor care doresc să dezvolte în anumite arii din viața lor, dar care nu sunt pregătite pentru psihoterapie, însă, care doresc să își atingă potențialul în anumite domenii care sunt importante pentru ei.
Activitățile și exercițiile ajută la descoperirea resurselor personale, identificarea și depășirea blocajelor și barierelor mentale pentru a atinge potențialul fiecăruia, în arii precum: descoperirea de sine, creșterea stimei de sine, încrederea în propria persoană, reziliență la stres și anxietate, rușinea, vinovăția, gestionarea emoțiilor dificile, schimbarea unor comportamente neproductive, dezvoltarea de relații sănătoase și ieșirea din relații toxice (plan personal sau profesional), schimbarea locului de muncă etc.